Metodele de predare moderne actuale, în secolul culturii digitale, pe lângă acumularea cunoștințelor de la dascăli, se fac cu integrarea sistemelor precum computerul sau tabla interactivă.
Generațiile de elevi din prezent intră în contact de la vârste tot mai fragede cu tehnologia modernă și, pentru că deja sunt obișnuiți cu astfel de dispozitive, sistemele digitale moderne reprezintă singura soluție suficient de atractivă astfel încât să îi motiveze, determinându-i să fie activi la ore și să rețină mai ușor informația.
Din ce în ce mai multe școli din România adoptă pregătirea elevilor la table interactive, acestea fiind ușor de utilizat la un laptop sau telefon mobil, putând fi predate ore de curs.
La început de an școlar, patru unități de învățământ din Tecuci au fost dotate cu table interactive pentru a ușura munca profesorilor și stimula elevii la învățătură.
Cele patru unități care au primit câte o tablă interactivă sunt: Școala Gimnazială „Ștefan. O. Iosif”, Școala Gimnazială „Dimitrie Sturdza”, Școala Gimnazială „Iorgu Iordan” și Școala Gimnazială „Elena Doamna”. Primele trei școli au dat în folosință tablele claselor pregătitoare, iar ultima clasei a V-a și a VIII-a.
Donația acestor sisteme a fost făcută de Asociația Balinte Ionela, valoarea acestor table fiind de 28.000 lei. Sponsorul care a achitat integral achiziția prin Asociație este MTC Construct SRL Tecuci.
Administratorul MTC Cătălin Pavel împreună cu echipa sa vine întotdeauna în sprijinul comunității tecucene, ajutând în sistemul sanitar, acțiuni umanitare, îndreptându-și atenția și către unitățile școlare.
Toți agenții economici care vor să sprijine actul educațional din municipiul nostru o pot face redirecționând trimestrial cei 20% din impozitul pe profit al firmelor deținute către Asociația Balinte Ionela din Tecuci. Antreprenorii pot fi alături în desfășurarea următoarelor proiecte de achiziție.
Fotografiile postate ilustrează bucuria elevilor pentru faptul că au fost selectați să dețină o tablă interactivă în clasa lor.
Mulțumirile pentru aceste donații se îndreaptă către Firma MTC Construct și Asociația Balinte Ionela!