Situația spitalului tecucean e veche și cunoscută, multe fiind prioritățile, care constau atât în renovări cât și în dotări cu mobilier și aparatură. Conducerea Spitalului municipal mai intervine cu dotări care sunt achitate de UAT Tecuci, dar cerințele sunt atât de mari încât bugetul alocat nu poate acoperi decât o părticică din ele.

 

Au intervenit și câțiva oameni de afaceri, care prin contribuția la Asociația Balinte Ionela, constând în impozitul trimestrial pe profit, mai acoperă din doleanțele cadrelor medicale.

 

Dotări la Spital făcute de oamenii de afaceri

 

 De curând, aparatul de aer condiționat al unității de Transfuzie sanguină a cedat, iar aparatura și recipientele nu mai puteau sta la temperatura impusă.

Asociația Balinte Ionela a făcut demersurile necesare pentru achiziția unui aparat de aer condiționat. Montajul aparatului a fost făcut în 25 iulie 2021, iar costul acestei achiziții este de 3.350 lei. Sponsorizarea a fost făcută din partea firmelor KEVILIV SHOP 16 SRL Matca, DARKON OIL SRL Galați și VICTAGRA SRL Tecuci.

 

 Tot la Spitalul municipal, la Secția de Neonatologie, în 26 iulie a ajuns un aparat bilirubinometru transcutanat neinvaziv tip 105, necesar bebelușilor și copiilor.

Achiziția a fost făcută de către Asociația Balinte Ionela, iar sponsorul principal, care răspunde întotdeauna la nevoile dotării cu aparatură noi născuților, este inimosul Cătălin Pavel, administrator MTC CONSTRUCT SRL Tecuci. Acest aparat este în valoare de 14.620 lei.

 

Laboratorul de analize al Spitalului a fost dotat cu un incubator Heratherm

 

 Clădirea Laboratorului Clinic din cadrul Spitalului „Anton Cincu” Tecuci arată jalnic, anii punându-și serios amprenta asupra exteriorului. Laboratorul este unul important pentru funcționarea tuturor secțiilor deoarece aici se realizează toate analizele.

Nici aparatura necesară nu este prea nouă, iar șefa Laboratorului a apelat la Asociația Balinte Ionela, punându-și nădejdea în mediul privat pentru achiziția unui incubator destinat laboratoarelor de biologie și microbiologie.

Joi, 2 septembrie, comanda făcută de Asociația Balinte Ionela a sosit, iar Laboratorul a luat-o în primire. Incubatorul Heratherm IGS 60, cu capacitate de 75 litri și temperatură ambiantă de la 5 la 75 gr. C  este produs de Thermo Scientific Finlanda, fiind un incubator de precizie care funcționează pe principiul convecției naturale a aerului. Aerul, este direcționat să treacă peste elementele de încălzire, după care în camera incubatorului printr-o serie de fante pentru a asigura un mediu cu temperatură omogenă.

Acest incubator a costat 10.472 lei, Asociația Balinte Ionela achiziționându-l din banii agenților economici care au contribuit trimestrial cu cei 20% din impozitul pe profitul firmelor.

 

Un nou aparat medical la Spital, prin bunăvoința administratorului MTC Construct Tecuci

 

 După ce și-a propus să modernizeze departamentul de Neonatologie în întregime, cu lucrări de reabilitare, înlocuirea tâmplăriei și achiziționarea mobilierului necesar, patronul MTC Construct, Cătălin Pavel, fiind prin spital a auzit și de alte doleanțe ale medicilor. Astfel, prin intermediul Asociației Balinte Ionela, s-a făcut comandă pentru o Mașină de sigilat rotativă TS47.

Miercuri, 15 septembrie, mașina a fost adusă pentru a fi pusă în funcțiune la Blocul operator din cadrul Spitalului „Anton Cincu”. Acest aparat este pentru sigilat instrumentar în role și pungi, în vederea sterilizării, fiind folosit în clinici și spitale.

Prețul aparatului este de 15.553 lei, iar de el se vor folosi mai multe secții.

 

Dorința medicilor, un nou instrumentar chirurgical, a fost îndeplinită

 

 În prima jumătate a lunii octombrie 2021, blocul operator din cadrul Spitalului tecucean a fost dotat cu instrumentar chirurgical. Fostele instrumente nu mai dădeau randament, fiind foarte vechi, medicii declarând că au și uitat de când acestea nu au mai fost înlocuite.

Instrumentarul chirurgical, respectiv totalitatea ustensilelor care sunt utilizate în scopul examinării, tratamentului, intervenției și îngrijirii pacientului, se folosesc la secțiile de chirurgie, ortopedie, urologie, ginecologie.

Comanda de ustensile a fost făcută de către Asociația Balinte Ionela la firma Medical Ortovit București și achitată din sponsorizarea făcută de MTC Construct SRL Tecuci, administrată de inimosul om de afaceri Cătălin Pavel.

Costul acestei achiziții, care constă în clești, pense, dălți, șurubelnițe, tăietor Liston, foarfeci, depărtător, chiuretă ș.a., a fost de 24.713 lei.

Instrumentele au fost deja puse în funcțiune, fiind de mare ajutor în munca cadrelor medicale.

 

Spitalul municipal dotat cu alt aparat de către echipa MTC Tecuci

 

 Miercuri, 3 noiembrie, Spitalul tecucean a primit un aparat de curățat și dezinfectat, cu abur, suprafețe și echipamente, model SP540H de la Tehno Plus Medical București, în urma achiziției făcute de Asociația Balinte Ionela.

Valoarea acestui aparat este de 37.830 lei, fiind achitat din sponsorizarea făcută de echipa MTC Construct Tecuci. 

Doleanța medicilor de a avea un aparat pentru dezinfecție la Blocul Operator a  ajuns la urechile celor de la MTC și li s-a îndeplinit dorința, ușurându-le munca cadrelor medicale. A fost bifat un alt gest nobil executat de echipa MTC în fața căruia trebuie să ne înclinăm!

 

Aparatură indispensabilă donată Spitalului Municipal Tecuci

 

 Managerul Spitalului „Anton Cincu”, împreună cu parte din personal, a recepţionat în data de 22 noiembrie, câteva aparate medicale care să întregească și ușureze tratamentul pacienților.

Este vorba despre două aparate concentrator de oxigen compact, unul cu capacitate 1025 KS, altul de 525 KS, un umidificator prismă aqua, o mască full spitalicească face Joyceclinic NV-M și două ventilatoare non invazive Cube 30 ATV.

Aparatele au fost împărțite celor două secții Medicală, A și B și li s-a arătat modul de funcționare, întrucât aceste secții, lucrând cu bolnavi covid, au nevoie de asemenea aparatură.

Achiziția a fost efectuată de către Asociația Balinte Ionela, sponsorizarea fiind făcută de un inimos om de afaceri. Valoarea totală a aparaturii este de 41.160 lei.

 

Secțiile de Medicină internă dotate cu frigidere

 

 Pacienții care au fost internați la Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci în Secția de Medicină internă au observat probabil starea deplorabilă a frigiderului ce era amplasat pe hol și era folosit pentru păstrarea alimentelor. Era un frigider aproape de-o vârstă cu spitalul, plin de rugină, lipit pe crăpături cu metri de plasture elastic.

În 23 noiembrie, Asociația Balinte Ionela a comandat două frigidere, unul marca Indesit și altul Samus care au ajuns la cele două Secții de Medicină, A și B, pentru a deservi pacienții.

Valoarea acestora a fost de 2.660 lei, sponsorizarea fiind făcută de firma ALVITEC SRL din sat Țigănești, administrată de Liviu Pintilie.

 

 

Prin aceste gesturi, demne de toată lauda, mediul de afaceri contribuie la îmbunătățirea actului medical.

 

Reamintim mediului de afaceri din Tecuci și din  împrejurimi, deoarece la Spital vin pacienți din toate zonele, că poate  aloca trimestrial cei 20% din impozitul pe profit, iar cu sumele strânse se poate ușura munca celor din sistemul medical și alina suferința celor bolnavi.

 

Mai sunt multe achiziții de făcut la Spital, iar cei care doresc să acorde sprijin pot dona orice sumă în contul Asociației Balinte Ionela, cu mențiunea „dotare spital Tecuci”.

 

Cont IBAN: RO17 RZBR 0000 0600 1902 6928  – Banca Raiffeisen

Cod Swift: RZBRROBUXXX

 

Articole recomandate

Pin It on Pinterest

This website uses cookies to enhance your browsing experience.